Liderul PPDD, candidat la prezidențiale în primul tur, Dan Diaconescu, a anunțat oficial că-l va susține pe premierul Victor Ponta în cel de-al doilea tur. Anunțul său a venit după o serie de negocieri cu PSD, în urma cărora Dan Diaconescu se laudă că a obținut o serie de promisiuni, printre care și intrarea la guvernare.
Deși a sugerat încă de la începutul unei declarații de presă pe cine va susține, liderul PPDD nu a pronunțat numele niciunuia dintre candidați și a folosit parabole gen „șef” și „adjunct” pentru a-i identifica pe Ponta, respectiv pe Iohannis. Diaconescu a mai spus că 75% dintre susținătorii săi au votat pentru „șef” și nu pentru „cel care a vrut să fie adjunctul lui”.
„Eu m-am consultat în ultimele trei zile cu telespectatorii mei, cu parlamentarii mei, cu liderii organizațiilor județene. 75% dintre sufragii inclină într-o direcție, direcție pe care vă voi spune în câteva momente. Avem de ales între un șef și adjunctul său”, a spus Diaconescu.
Mai mult, pepededistul l-a criticat pe Iohannis, spunând că a avut legături cu adopțiile de copii din străinătate, dar și că nu a dorit niciun fel de negociere după primul tur. Despre Victor Ponta însă, a spus că deși îl va susține la prezidențiale, vor rămâne, în continuare, adversari.
„Am obținut promisiuni de la unul dintre finaliști, intrarea în noului guvern, promisiunea fermă privind recuperarea patrimoniului fundației Gojdu. Noi vrem să ne distanțăm total de extremiștii care i s-au alăturat. Victor Ponta rămâne cel mai mare adversar al meu, sper să nu rămână și un dușman al poporului”, a adăugat Dan Diaconescu.